Obiceiuri financiare – între mit și realitate
Despre bani 1:1
Avem tendința de a vorbi cu greu despre acest subiect și, inconștient, prin educația primită sau prin mesaje auzite repetitiv încă din copilărie am dezvoltat o anumită atitudine față de bani. În cultura românilor există numeroase credințe limitative care ne blochează bunăstarea și abundența, prin cunoscutele proverbe populare: “banii nu aduc fericirea”, “banii nu cresc în pom”, “banii se câștigă greu” etc.
Cât este mit și cât este realitate?
- Mit: Ban la ban trage.
Realitate: Studiile au demonstrat că trebuie sā îți stabilești planurile și să urmezi câteva principii de bază. Este important mindsetul, conteazā relația pe care o dezvolți cu banii, și felul în care alegi să îi gestionezi.
- Mit: Investițiile sunt un privilegiu al oamenilor bogați.
Realitate: Pentru a începe o investiție financiară nu ai nevoie de sume mari de bani. De exemplu, poti incepe un plan de investitii, pornind de la o sumă lunară modică. Bineînteles, dacă suma investită regulat este mai mare, obiectivul financiar poate fi realizat mai devreme. Este important să fii disciplinat și să dezvolți un comportament financiar stabil și sănătos. Dacă deții deja o sumă, oricare ar fi aceasta, poți să îi acorzi șansa de a-ți aduce un plus de valoare prin diversificare.
- Mit: Ca să economisești, ai nevoie de un salariu foarte mare.
Este important să-ți propui și să începi cu un plan financiar. Nu contează salariul pe care îl câștigi, ci este importantă abilitatea de a economisi, modul în care-ți administrezi banii și suma pe care o strângi de-a lungul timpului. Simplifică lucrurile, stabilind categorii mari de cheltuieli și investiții. Exemplu: fond de urgență, educație, pensie. Urmărește-ți cheltuielile după regula 50-30–20, o metodă eficientă de planificare financiară și de gestionare a bugetului. Cu această regulă îți împarți cheltuielile lunare în trei zone diferite: nevoi, dorințe, economii și/sau investiții.
Hai să vorbim 1:1 despre ceea ce contează pentru tine!
În orice moment al vieții ești, poți face mai multe cu banii tăi când posibilitățile se așează într-un plan financiar bine pus la punct.
Acest articol are un caracter informativ și nu constituie consultanță financiară. Te rugăm să te adresezi unui expert Raiffeisen Bank pentru a te ajuta să-ți construiești chiar tu un plan financiar. Pentru detalii complete despre produsele de creditare Raiffeisen Bank poți accesa direct link-urile existente în acest material informativ sau www.raiffeisen.ro.