Venituri in crestere la finalul primului trimestru din 2019
Raiffeisen Bank a inregistrat in primul trimestru al anului venituri operationale de 615 milioane de lei, cu 11% mai mari decat in T1 2018.
Veniturile bancii au crescut cu 11% in T1 2019, iar profitul net a scazut cu 16% (an la an);
Activele totale ale bancii au depasit 40,62 miliarde de lei, in crestere cu 9%, fata de martie 2018;
Portofoliul de credite al bancii a ajuns la 26,50 miliarde de lei, o crestere de 14%, an la an;
Depozitele clientilor au depasit 33 de miliarde de lei, cu 9% mai mult, an la an;
Rata creditelor neperformante a ajuns la 4,2% in T1 2019 (5,3% in T1 2018);
Bucuresti, 15 mai 2019 – Raiffeisen Bank a inregistrat in primul trimestru al anului venituri operationale de 615 milioane de lei, cu 11% mai mari decat in T1 2018. Profitul net a scazut cu 16%, pana la 178 milioane de lei, in trimestrul intai al acestui an, fata de perioada similara din 2018. Activele totale au crescut in T1 2019 pana la 40,62 miliarde de lei (crestere de 9%, an la an). Portofoliul de credite al bancii a ajuns la 26,50 miliarde de lei, o crestere de 14%, an la an.
“Am continuat sa crestem echilibrat, daca ne gandim la finantarile pe care le-am acordat companiilor sau populatiei si la rezultatele obtinute din activitatea de tranzactionare. Avem satisfactia ca suntem unul dintre finantatorii si sustinatorii importanti ai economiei romanesti. Pe de alta parte insa, raportam un profit in scadere la 31 martie 2019, din cauza unor cheltuieli mai mari pentru salarii, taxe, contributii la fondul de garantare a depozitelor, costuri cu reglementari cum sunt MIFID II, PSD2, dar si a efortului mare al bancii pentru transformarea digitala”, a spus Steven van Groningen, presedinte & CEO Raiffeisen Bank.
Imprumuturile nete acordate clientilor au crescut cu 15% in T12019, crestere sustinuta mai ales de finantarile pentru companii mari si medii, dar si de creditele de consum pentru populatie. Creditele acordate companiilor mari si medii din Romania au crescut cu 20% la 31 martie 2019, an la an, iar creditele de consum pentru populatie au avansat in ultimul an cu 11%. Rata creditelor neperformante a scazut la 4,2% la finalul T1 2019.
Depozitele atrase de Raiffeisen Bank de la clienti au avansat cu 9% (an la an), ajungand la 33,11 miliarde de lei la 31 martie 2019.
Veniturile operationale ale bancii au ajuns la final de martie la 615 milioane lei, in crestere cu 11% (an la an). Raiffeisen Bank a incheiat primul trimestru al acestui an cu un profit net de 178 de milioane de lei, in scadere cu 16%, fata de 212 milioane de lei T1 2018.
Cheltuielile operationale ale bancii au totalizat 363 de milioane de lei, fata de 320 milioane de lei cat erau in martie 2018 (o crestere de 14% an pe an). Cresterea cheltuielilor operationale vine din zona salariilor, a taxelor platite de banca, a costurilor legate de introducere noilor reglementari, dar si a investitiilor pentru transformarea digitala.
Raiffeisen Bank a depasit pragul de 650.000 clienti digitali care folosesc aplicatiile Raiffeisen Smart Mobile si Raiffeisen Online. Felul in care bancile lucreaza cu clientii se schimba rapid. In primele luni ale anului 2019, banca a intensificat procesul de simplificare si transformare digitala. Clientii nostri simt si ei aceste schimbari: pot incepe relatia cu banca printr-un pachet de cont curent cu doar doua semnaturi sau obtin cardul de debit pe loc, cu PIN-ul pe SMS. Din ianuarie 2019 creditul de consum, Flexicredit, se poate obtine 100% online - clientii semneaza toata documentatia de credit prin semnatura electronica calificata si primesc banii in 10 minute, in contul lor.
Raiffeisen Bank continua sa fie lider pe piata cardurilor de credit cu 500.000 de carduri active la 31 martie 2019, iar peste 95% dintre sumele tranzactionate prin intermediul acestor carduri sunt utilizate la POS-uri sau pentru cumparaturi online.
Din 2018, Raiffeisen Bank sustine si startup-urile romanesti. La inceputul acestui an banca a lansat a doua editie a programului “factory by RAIFFEISEN BANK” cu o oferta noua si un pachet extins de beneficii. Din 315 proiecte inscrise, 165 se afla acum in etapa finala a programului. Dintre acestea vor fi selectate maxim 100 de proiecte care vor fi finantate in 2019, cu pana la 50.000 euro fiecare.
Raiffeisen Bank avea la 31 martie 2019 peste 2 milioane de clienti persoane fizice, numar relativ constant, raportat la martie anul trecut. Banca are in portofoliu, de asemenea, aproximativ 92.000 de IMM-uri si 5.700 de companii mari si medii.
La sfarsitul primul trimestru din 2019, banca avea 4.951 de angajati (5.186 in 31 martie 2018), 419 unitati in toata tara, aproximativ 900 de ATM-uri, 20.000 de POS-uri si 250 de masini multifunctionale.
Pentru informatii suplimentare: comunicare.externa@raiffeisen.ro