Skip to main content

Raiffeisen Bank a publicat Raportul de Sustenabilitate pentru 2017

Realizat pe baza standardelor Global Reporting Initiative (GRI), raportul reflecta rolul Raiffeisen Bank in ecosistemul economic romanesc.


  • Comunicate de presă

  • Raportul de Sustenabilitate pentru 2017, comunicat sub numele “Punem responsabilitate in lumina”, este realizat pe baza standardelor Global Reporting Initiative (GRI), cel mai important standard de raportare non-financiara, si respecta optiunea de conformitate Core. 
  • Raportul cuprinde, pentru prima data, o analiza a modului in care compania contribuie la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabila (ODD-uri) si a tintelor adoptate de catre statele membre ale Organizatiei Natiunilor Unite (ONU).

Bucuresti, 4 iulie 2018 - Raiffeisen Bank a publicat cel de-al 9-lea Raport de Sustenabilitate al companiei, pentru activitatea din 2017, care cuprinde rezultatele non-financiare ale activitatii sale si, implicit, impactul in comunitate si societate. Comunicat sub numele ”Punem responsabilitatea in lumina”, raportul prezinta rezultatele inregistrate, pe baza a patru piloni – Partener Financiar Responsabil, Angajator Responsabil, Partener Responsabil in Comunitate si Consumator responsabil, precum si obiectivele stabilite pentru anul 2018.
Realizat pe baza standardelor Global Reporting Initiative (GRI), raportul reflecta rolul Raiffeisen Bank in ecosistemul economic romanesc si contributia bancii la realizarea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabila (ODD-uri) si a tintelor adoptate de catre statele membre ale Organizatiei Natiunilor Unite (ONU). „De 9 ani, comunicam transparent rezultatele non-financiare ale Raiffeisen Bank si, implicit, impactul companiei in comunitate si societate. Raportul de Sustenabilitate pentru 2017 pune in lumina modul responsabil in care am ales sa ne desfasuram activitatea si in care interactionam cu stakeholderii nostri, zi de zi. Rezultatele pozitive inregistrate in 2017 sunt efectul celor peste 20 de ani de banking responsabil: fie ca vorbim de cresterea confortului oferit clientilor nostri, prin dezvoltarea de solutii digitale, de sustinere a antreprenorilor romani, cat si despre efortul pe care il depunem pentru a crea un mediu de lucru placut si divers, in care angajatii nostri sa se simta bine. Nu in ultimul rand, acordam o atentie deosebita comunitatilor in care ne desfasuram activitatea, prin finantarea de parteneriate comunitare, si protectiei mediului inconjurator, prin desfasurarea de actiuni interne si externe de eficientizare a consumului de materiale si de reducere a impactului negativ asupra acestuia”, a declarat Steven van Groningen, Presedinte si CEO al Raiffeisen Bank Romania.

 

Principalele rezultate obtinute in 2017

 

Partener financiar responsabil:

  • Peste 2 milioane de clienti persoane fizice, 100.000 de IMM-uri si 5.600 de corporatii medii si mici;
  • Peste 475.000 de clienti, utilizatori ai aplicatiilor Smart Mobile si Raiffeisen Online;
  • Crestere de peste 98% a numarului de utilizatori activi ai aplicatiei de Mobile Banking;
  • 12.000 de clienti au migrat lunar catre canalele digitale ale bancii;
  • 16 milioane de tranzactii online realizate de catre clienti;
  • 60% dintre creditele acordate s-au indreptat catre antreprenorii locali si corporatiile mari, in crestere cu 21% fata de 2016;
  • 350 de milioane de euro acordate IMM-urilor, prin intermediul a 4.700 finantari, in cadrul initiativelor JEREMIE;
  • A fost semnat acordului COSME cu Fondul European de Investitii (FEI), ce permite bancii sa acorde credite de aproximativ 177 milioane de euro IMM-urilor din Romania;
  • Moody's Investors Service a revizuit in crestere ratingurile atribuite pentru depozitele in lei (pe termen scurt si pe termen lung) ale Raiffeisen Bank la Baa2/Prime-2 de la Baa3/Prime-3;
  • Peste 90% dintre furnizorii si prestatorii de servicii ai companiei sunt locali.

 

Angajator responsabil:

  • 5.265 de angajati, dintre care peste 75% sunt femei;
  • Banca promoveaza diversitatea si egalitatea de sanse - 54,4% din pozitiile de management sunt ocupate de femei;
  • Varsta medie a angajatilor:  37 de ani;
  • Au fost organizate 25.736 de ore de formare profesionala pentru angajatii bancii;
  • A fost lansata aplicatia IT pentru a sprijini angajatii in identificarea traseului in cariera si stabilirea propriului plan de dezvoltare profesionala;
  • Au fost sustinute stagii de practica pentru 400 de studenti;
  • A fost organizata caravana “De 20 de ani impreuna”, in 9 orase din Bucuresti si din tara, pentru sarbatorirea a 20 de ani de activitate a Raiffeisen Bank in Romania.

 

Partener responsabil in comunitate:

  • Au fost investiti peste 1,6 milioane de euro in proiecte si programe comunitare, in cele cinci directii – arta si cultura romaneasca, educatie, ecologie urbana, sport ca stil de viata sanatos si social;
  • Peste 270.000 de persoane au beneficiat de investitiile Raiffeisen Bank in comunitate;
  • In medie, partenerii comunitari au gestionat fonduri de 26.404 euro; 
  • Contributia medie pentru fiecare beneficiar a fost de 6,15 euro;
  • Peste 800 de ore de voluntariat au fost petrecute de catre angajatii bancii in proiecte si programe comunitare;
  • Raportul de Responsabilitate Sociala Corporativa pentru 2016 a fost desemnat cel mai bun raport non-financiar din Romania in cadrul competitiei Green Frog Awards, organizata de catre compania Deloitte.

 

Consumator responsabil:

  • Investitiile realizate de banca in 2017, pentru reducerea consumului de energie, au fost in valoare de 662.484 de euro;
  • Consumul de hartie a scazut cu peste 32%; a fost redus consumul de motorina cu 45,5 tone iar cel de benzina cu 85,1 tone fata de anul 2016;
  • Conform etichetei privind energia electrica, pusa la dispozitie de catre furnizorul Enel Energie Muntenia S.A., 42,39% din energia electrica achizitionata si consumata de catre banca a fost produsa din surse regenerabile;
  • Au fost reciclate 98.521 kg de hartie, 1.044 kg de corpuri de iluminat, 3.869 kg de baterii,  2.533 kg de plastic, 70.294 kg de DEEE-uri;
  • Compania aealizat primul inventar al emisiilor de gaze cu efect de sera.

 

Raportul de Sustenabilitate pentru 2017 este realizat pe baza standardelor GRI (Global Reporting Initiative) si indeplineste cerintele optiunii de conformitate Core. Publicarea anuala a Raportului de Sustenabilitate face parte din strategia de sustenabilitate a companiei, prin care banca isi propune sa comunice transparent si sa masoare impactul activitatii sale in comunitate si societate. 
Raportul de Sustenabilitate este disponibil pe site-ul web al companiei - https://www.raiffeisen.ro/despre-noi/responsabilitate-corporativa/rapoarte-anuale-csr/  

Raiffeisen Bank are peste 20 de ani de activitate in piata bancara din Romania, sustine peste 100.000 de companii sa-si dezvolte afacerile si este banca pe care au ales-o 2 milioane de clienti persoane fizice.
Pentru informatii suplimentare: comunicare.externa@raiffeisen.ro;