Skip to main content

Raiffeisen Bank face primul pas spre generatia viitoare de agentii bancare

Raiffeisen Bank lanseaza un nou model de agentie bancara, cu servicii complete si de calitate, in AFI Cotroceni Mall.



Bucuresti, 27 septembrie 2018 - Raiffeisen Bank lanseaza un nou model de agentie bancara, cu servicii complete si de calitate si deschide prima sa unitate intr-un spatiu generos, in AFI Cotroceni Mall. Agentia, deschisa la mijlocul lunii septembrie, deserveste toate segmentele de clienti de la companii mari si medii pana la persoane fizice. Este primul pas pe care il face Raiffeisen Bank spre generatia viitoare de agentii, bazata pe un concept nou de face banking, intr-o formula deshisa, transparenta si inedita „de shoping mall”. Noua unitate bancara are fluxuri de lucru rapide intr-un spatiu deschis, cu un design modern si ii invita pe clienti la o interactiune rapida si placuta cu banca. 

„Banca este interesata sa fie acolo unde sunt si clientii sai, cat mai la indemana lor, dar si intr-o locatie deschisa si prietenosa, adaptata evolutiei asteptarilor clientilor si spatiilor in care ne aflam. Astfel, am regandit si am reproiectat agentia noastra din AFI Cotroceni pentru a testa preferintele si raspunsul clientilor nostri la spatiul pe care il oferim. Este un proiect-pilot pentru noi, care are ca scop schimbarea nu numai a elementelor de design interior, ci si a interactiunii personalului bancii cu clientii, pentru a le oferi o experienta “altfel”, a spus Gabriela Mateescu, Director Dezvoltare Vanzari si Service la Raiffeisen Bank.

Noul model de agentie beneficiaza de: 

  • o zona de autoservire 24 de ore din 24;
  • ecrane cu informatii financiar bancare si anunturi de promovare, ecrane cu informații de reglementare, birou electronic de informații;
  • birouri deschise pentru consultanta;
  • sala de intalniri pentru interactiuni private mai complexe;
  • hub multifunctional (zona de” back office”) - care va fi utilizat de personal pentru pregatirea interctiunilor cu clientii;

Mai multe sedii Raiffeisen Bank vor intra in procesul de adaptare la noul concept in perioada urmatoare.

Banca va continua investitiile substantiale in procesul de digitalizare si simplificare, pentru a oferi produse si servicii bancare accesibile, rapide si usor de inteles. Aproape jumatate dintre operatiunile care inainte se faceau in casieriile agentiilor bancii sunt acum efectuate in reteaua de bancomate multifunctionale.
La mijlocul anului 2018, banca avea 5.099 de angajati, 433 de agentii in toata tara, peste 900 de ATM-uri, aproximativ 19.300 de POS-uri (18.400 S1/2017) si 210 de masini multifunctionale. Raiffeisen Bank deserveste 2 milioane de clienti persoane fizice, aproximativ 100.000 de IMM-uri si 5.600 de corporatii.
        
           Pentru informatii suplimentare: comunicare.externa@raiffeisen.ro;